Ioan Draga

Ioan Draga

ULTIMUL ZÂMBET.... (ecou de suflet)

Autor Ioan Draga

Când ultima frunză, se va desprinde din copacul vieții, voi așeza pe ea toate visele și dorințele neîmplinite, căci dincolo de neputința mea, se întinde necunoscutul de mâine.

Am să rog vântul, să poarte frunza spre ținuturile făgaduinței, căci doar acolo va înflori fericirea.

Am pășit spre infinit fără voia mea. Am numărat pașii desculț, pe nisipul fierbinte al amintirilor, ce îmi arde tălpile cu întrebări fără rost, căutând răspunsuri ce nu există.

Timpul țese pânza efemerității, să prindă fluturi ai speranței, născuți din dorința omului de a-și depăși limitele.

Când am venit pe lume am plans, Iar plânsul meu, a fost o bucurie pentru alții, dar când voi pleca, o voi face zâmbind, că am fost doar o scânteie desprinsă de pe vatra eternității.

Cuvintele mi se rostogolesc ca boabele de rouă, peste tăcerile ce au înflorit în valea durerii. Ele se așează, în cufărul simplității, pentru a fi cernute mai târziu, prin sita rațiunii.

Tăcerea mă va îmbrățișa fără zgomot, apoi uitarea, îmi va acoperi chipul de lut, atunci când lira inimii va amuți, pentru totdeauna.

Ultima lacrimă, se va usca pe obrazul meu, atunci când soarele apune în marea existenței mele, iar eu mă voi pierde printre clipe uitate de timp, dincolo de porțile ruginite ale prezentului, ce se deschid cu greu către eternitate.

Nu știu câte versuri voi mai scrie Și care va fi ultimul apus, Ultimul cântec, Ultima bătaie a inimii sau ultima dimineață, Dar știu că nu voi regreta niciodată, ce am scris și ce am iubit.

Arad 26.10.2020