Mirela Necula/Și plouă,

Mirela Necula

Și plouă,

Și plouă, în hohot amețitor, Cu întâmplări nepomenite, cu lacrimă de dor, Și plouă, plouă infernal în vraja nopții, Căt poate să plouă, cât vrea infernul vieții.

Și plouă, plouă cu drept adânc de viață, Necunoscută picătură, cât o înduioșare pe față, Și plouă cu zâmbet rezervat în caldul căpătâi al zării, Doar luna plânge, plânge ca nebuna în reverul urii.

Iubirea și-a făcut cărare pe chip ceresc și blând, În noaptea neagră ignorată stând, Gândul guraliv are forme, are cânt, dar și revers, Cântă “ omenirea cu mâinile-i de aramă” invers.

Aerul s-a îmbătat cu roze, iubirea cu o mie de șoapte, De mine și de “ vântul serii sărutate”, Adeseori te cheamă printre îngerii frumoși, Ți-e sete de iubire.., aud încetișor, prea ați devenit setoși!

Și plouă, și văile amorului se ridicară, La cer pe cea mai reușită scară, Și cântă, cântă iubirea pe pântece rotunde, Întreg convoiul de fiori, “paradă și onoare”ascunde.

Lâsând pretextul urii revărsate, Iubirea chiar cuprinde plăcerî și plăceri aclamate, Când credința ei semeață urlă înfuriată, Vino de mă iubește odată, prin toată această ploaie supărată!