*Flori Gomboș*/LA FEREASTRA LUMINII
*Flori Gomboș*
LA FEREASTRA LUMINII Să te cunosc a fost cel mai privilegiat moment al vieții mele. Și să te am lângă mine atâția ani și totuși atât de puțin timp, a fost fereastra deschisă spre primăvara și verdele lumii. Dar cartea de hârtie a vieții n-a avut atâtea file câte ne doream și câte speram. A plouat, a nins, a fost ger, dar soarele aducea mereu viață și bucurie. Prin ceața vieții nu voi abandona așteptarea, nu voi abandona dragostea și nici dorul. Grijile mele sunt cu tine, inima-mi este umedă de valuri, iar privirea ta este lipită de retina ochiului meu. Te voi picta cu cerneala de apă a vieții mele pe suluri ce vor fi asfaltate în adiere de vânt printre flori de piersici. Te voi urma în albul rămas al picturii. Nu voi întreba florile de ce te-am cunoscut, nici fluturii de ce mor într-o zi, nici oglinda de ce s-a spart, nici pianul de ce și-a oprit muzica... Lumânarea de la fereastra de vest este în cupa cu poezia sufletului, prin fumul ei străpunge lumina cerului și roșul sângeriu al inimii. Încă este timp să-ți visez frumusețea ucisă, nu voi renunța la povestea desfăcută în infinitul brut, între cer și pământ, trecută prin țipătul sinistru a păsării aripate. Nu, nu voi renunța! Când te vei întoarce, mă vei vedea în ploaia verde, pe care o voi sorbi cu lingura...Voi fi o umbră singuratică, așteptându-te să te întorci... Vântul suflă fulgii de zăpadă cu tămâie de prune, într-un spectacol trist și amar. Ziua e atât de rece de unul singur...Iar noaptea e sloi de gheață. Lumea înflorește, lumea e beată, lumea e răvășitoare! Ce păcat că singurătatea e...singură... Averea unei persoane nu poate determina fericirea. Mi-ai fost, dar încă-mi ești, încă-mi vei fi; dragostea nespusă e averea ce ne-a legat sentimentele pe viață și-n eternitate. Lumea iubirii nu e corectă, se pare că toți suntem trecători spre drumul fără întors. Cine mai poate asculta un cântec de lacrimi în lacrimi, a unui vechi string? Învăluită în dorul de tine, îngrijorată în tăcere, în dorințe tăcute, nu pot decât să sper că tu ești mai bine decât mine. Așteaptă-mă la fereastra luminii, să-ți lipești privirea de albastrul ochilor mei, de părul cu iz de caise coapte și să-mi ștergi ultima lacrimă prelinsă peste bluza descheiată. Ne vom întâlni în infinitul mistic, ne vom împreuna mâinile și vom fi unul trup în peisajul feeric al Universului. Alt destin nu poate fi...
